„Cluj-Napoca, dragostea mea” sau „M-am săturat de București”

Un pic de istorie

În 1859-1877 Țara Românească se unește cu Moldova și obține independența statală. Capitala se așează în București, de unde măreața noastră patrie va fi condusă de leaderii ei neînfricați până în zilele noastre. În momentul respectiv, chiar dacă datele istorice nu sunt suficient de accesibile și limpezi, se poate presupune că cele două provincii aveau cam același potențial economic - personal aș zice chiar cu un plus pentru Moldova, unde numărul mare răzeșilor (țăranilor liberi) făcea ca agricultura să funcționeze mai degrabă pe bază de mână de lucru angajată - arendare în bani - decât pe bază de opresiune și probabil avea o eficiență crescută, dacă e să luăm de bună ce spune istoria economică, cum că agricultura moldovenească era mai bine utilată. Problema a fost rezolvată urgent printr-o grămadă de tâmpenii care au aruncat noul stat român în criză și prin distribuirea inegală a investițiilor și capitalului; și uite așa, Primul Război Mondial găsește Moldova neindustrializată și cam incapabilă să suporte efortul de război. Consecință: Moldova, blocată într-un feudalism târziu/capitalism precoce, a cam terminat cu dezvoltarea, chestie perpetuată până duminica asta, inclusiv. Personal nu mă mir că băieții din Republica Moldova nu vor unirea cu România și, tot personal, dorm foarte de liniștit pe chestia asta...

Buun, și acuma Transilvania. Prin 1914 România semnează un tratat de alianță cu Austro-Ungaria și Germania, pe care îl tradează urgent printr-o convenție secretă cu Rusia și definitiv peste 2 ani, când ne mutăm în barca Antantei. Luptând cu mare vitejie, și numai după ce intervin armatele ruse, reușim să-i oprim pe băieți pe undeva pe la Siret în numai câteva zile. Ca să nu fie niciun dubiu, noi eram pe stânga Siretului, în sensul de curgere. Ei erau pe restul hărții. Până la urmă Antanta câștigă războiul, n-am chef să detaliez rolul absolut determinant, hotărâtor etc. al României în asta. Deși prin convenția stabilită inițial cu Antanta aveam tot soiul de revendicări teritoriale, până la urmă România renunță la Transilvania pentru Bucovina (la pacea de la Buftea). După 2 ani, mai mult (centrul ardealului) sau mai puțin (Bihor, Arad, Satu-Mare, Banatul, Maramureșul), cu acordul guvernului maghiar, Transilvania se unește cu România, chestie consfințită în cele din urmă prin Tratatul de la Trianon. Odată cu unirea cu Transilvania - zonă mult mai dezvoltată industrial și ca infrastructură - în 10 ani producția industrială se dublează (de ce oare?) și iepurașii albi încep să zburde pe câmpii, floricelele înfloresc în poienițele patriei, ce mai, se dezlănțuie piciorul de plai, gura de rai. Nu pentru mult timp: Basarabia și o bună parte din Transilvania sunt cedate, fără luptă, frisoane, nopți nedormite, jale și alean, Rusiei, respectiv Ungariei. Textele gen „inutilitatea luptei” îmi plac la nebunie. Mi-ar fi plăcut ca măcar o dată să ne recunoaștem lașitatea și mioritismul. Oricât de idiot sună, faptul că polonezii și-au apărat țara într-un război a priori pierdut, ajungând chiar să atace cu cavaleria Panzer-ele germane, e un act de curaj, de opoziție, de demnitate și le permite polonezilor de azi să stea cu fruntea sus. Deci din nou Transilvania e dată ca monedă de schimb, încep să mă întreb pen’ce toate sfornăielile astea naționaliste din zilele noastre, au băieții ceva ofertă pentru Transilvania, de nu mai pot de dragul ei? În sfârșit, mai trece un război mondial, Transilvania revine în România așa cum o cunoaștem azi și intră sub conducerea Bucureștiului, de data asta „for good”. „Epoca de aur” încearcă oarecum să reducă decalajele, fără rezultate spectaculoase, dar relativ notabile și nu neapărat fericite.

Azi

Este un fapt din categoria „common knowledge” că Transilvania produce cam jumătate sau mai bine din bugetul național. Ce se știe mai puțin este că, în cam aceeași proporție, bugetul național parchează în București. Chiar dacă, mascat sub denumiri gen „investiții strategice”, „investiții de interes național” etc., el este cheltuit în București. Cât despre capitala evaziunii fiscale, a afacerilor la negru, a comisioanelor, a jafului organizat, a miliardarilor J.J. Becali, a legii neaplicate și eludate, a păsuirilor de datorii către buget sau regii (chiar și a persoanelor fizice), a organelor de control cele mai corupte, o cunoaștem cu toții. Ce mai, un paradis fiscal. Cu cât de îndepărtezi de București, cu atât ai ocazia să vezi legile aplicate mai abitir (creca’ mâna legii e prea lungă și nu se poate îndoi suficient să ajungă și în capitală), fiscul mai supărat, garda financiară mai pusă pe amenzi și termoficarea mai pusă pe tăierea apei calde. Las’ că plătim noi, provincialii, și impozite și amenzi, las’ că întreprinderile din provincie sunt mai falimentare ca alea „da Bucale” și, dacă vă întrebați de ce vă rupeți roțile de la mașină în gropi, de ce strada voastră nu e luminată suficient, de ce școala unde învață copiii voștri nu are infrastructura pusă la punct și tre’ să dați cu banu’ pentru zugrăvit sala de clasă, de ce medicul specialist vă trimite la București că el n-are aparatură, de ce tre’ să vă luați barca ca să mergeți la magazinul din colț (și asta nu numai bănățenii) și mai știu eu ce alte întrebări stupide vă mai trec prin cap, luați o pauză, beți un ceai de mentă și chemați miorița la o șuetă, să-i explicați ce să-i transmită mamei voastre pensionare. Oricum nu vă așteptați ca ziarele centrale să vă dea un răspuns, doar sunt și ei locuitori ai Bucureștilor, ar fi culmea să nu le convină situația și să agite spiritele.

Îmi aduc aminte când Florin Călinescu - alt personaj pe care nu prea reușesc să-l înghit - îl întreba, retoric și extrem de ironic, pe Gherman, „Ce-i aia Cluj? Un târgușor de provincie, acolo... Bucureștiul e capitala!”. Ei, aș vrea să-i răspund eu: Clujul e orașul unde m-am născut. Clujul e orașul în care am crescut și în care mi-am făcut educația și este orașul în care vreau să trăiesc în continuare. Și mi se drapelează că „Bucureștiul e capitala”, emblema țării și alte gargare asemănătoare, de altfel asta e una dintre problemele acestei țări, cloaca care e Bucureștiul = emblema României, nici nu mă mir că avem imaginea pe care o avem în vest; oricum asta nu-i face pe bucureșteni mai buni, mai grozavi, mai merituoși sau mai deștepți decât pe „provinciali” și nu justifică, sub nicio formă, faptul că impozitele pe care le plătesc slujesc la creșterea bunăstării „capitaliștilor”. Nu mă interesează problemele Bucureștilor nici cât găina care naște pui vii; în schimb mă interesează problemele Clujului, ale județului și ale Transilvaniei, în general. Sunt de acord ca o parte din banii mei să meargă pe „proiecte de interes național”, dacă 50% rămân în orașul meu, 30% în județul meu, 10% în Transilvania. Adică restul de 10%. Și „proiecte de interes național” înseamnă să nu mai ajungă Banatul sub ape, să existe curent, drumuri și apă potabilă peste tot în Moldova, să se reîmpădurească Vrancea, să se refacă hidroamenajările și amenajările funciare etc. Nu sunt bani pentru autostrada „Bechtel”? Recunosc, afacerea e dubioasă, oricum, n-am încheiat-o eu și nu eu am luat comisioanele, tot la București s-a făcut și afacerea și vilele aferente oricărei afaceri pe bani publici. Da’ cum adică nu sunt bani? Dar banii mei unde sunt, că la mine m-am uitat și nu sunt? Dacă eu și prietenii mei, concitadinii mei și cei din zona mea contribuim cel mai conștiincios la buget, cum adică nu sunt bani pentru un proiect în zona mea?

Și uite-așa, dintr-o trăsătură de condei, o explicație de 3 lei și-un zâmbet fără șuviță, dezvoltarea Ardealului e blocată pe termen nelimitat, parcă am mai văzt’ în capitolul precedent ceva asemănător. Ce contează că Transilvania a votat în majoritate cu portocala, dă-i în mama lor de papagali (ăștia suntem noi, cei din Ardeal), acuma ce le trebuie, autostradă?

Da, îmi trebuie autostrada care să treacă prin Cluj și-mi trebuie drumuri bune, și ștranduri, și patinoar, și calculatoare în toate liceele, și străzi luminate ca ziua, și asistență medicală performantă, și locuințe, și parc industrial High-Tech, și toate celelalte, pentru că plătesc la impozite de mă zăpăcesc. Și pur și simplu n-am chef să-i sponsorizez pe bucureșteni. Pa, pa!